Sunt Miruna, am 22 de ani și sunt studentă la masterul Design Lumini și Sunet în Artele Spectacolului la UNATC. În 2020 am absolvit secția de Scenografie, tot la UNATC.

Am ales scenografia deoarece este un domeniu foarte divers, în care pot îmbina artele plastice cu artele new media, cu lighting design-ul și sound design-ul. Am lucrat în facultate și în afară la filme de scurt metraj și la spectacole de teatru ca scenograf, asistent de scenograf, video designer și lighting designer. Îmi doresc să îmi diversific cunoștiințele cât mai mult și să intru în lumea instalațiilor de artă , new media, și in domeniul game design-ului.

Unul dintre proiectele la care țin foarte mult a început că o tema de clasă la scenografie. Trebuia să formulăm și să ilustrăm un concept scenografic pentru piesa "The Skriker" de Caryl Churchill. Stilistic, textul este un colaj de teatru absurd, dramă, comedie, cu structură fragmentată și multe referințe din folclorul fantastic englez. Am conceput un decor din panouri modulare din plexiglass patinat, care își schimbă formă în fiecare scenă. Pereții și podeaua sunt și suport pentru video-proiecție. Pe scurt, video-proiecțiile aveau rolul de a altera aspectul unora din personajele fizice de pe scenă, de a crea umbre false și de a arată schimbarea spațiului. Personajele erau reale sau creaturi fantastice, iar cele fantastice sunt păpuși mecanizate sau oameni cu costume exagerate și compuse. Pentru acest proiect am făcut schițe de atmosfera și costume, macheta și o compoziție sonoră pentru atmosfera pe care voiam să o redau.

Alt proiect important pentru mine a fost realizat în cadrul workshopului pentru studenți de la Fetes de Lumières din Lyon din 2019. Acolo am făcut prima compoziție video pentru a fi proiectată pe fațada unui colegiu. Acolo am învățat să folosesc animație 2D, 3D, și să îmi structurez ideea pe baza unui fir narativ. Această experiență mi-a deschis ochii spre zona de multimedia și m-a determinat să continui în această direcție.

Un alt proiect formativ pentru mine a fost un proiect de scenografie de film, în cadrul UNATC, unde a trebuit că creez un decor de bar expresionist. Am ales o paleta de culori reprezentativă pentru expresionismul german, și am folosit o gama diversificată de materiale și texturi: lemn, plăci de metal, metal ruginit, lanțuri, pânză de plastic, pereți cimentati, caramizi, gard de sârmă metalică. Fiecare cameră arata foarte diferit, dar împreună construiau atmosfera potrivită. La acest proiect am lucrat foarte aproape cu DOP-ul, discutând cu el despre unghiurile de filmare, compoziția finală, și despre lumini. Am avut LED-uri și becuri integrate în decor și l-au scos in evidență, creând împreună o imagine coezivă și puternică.

În 2017 am expus lucrări în creion și acuarelă la Galeria Romana din București.

În 2018 am expus schițe și machete de scenografie la Festivalul Okaua în București.

În 2019 am expus înpreună cu colegii de la facultate la Cvadrienala de la Praga. Proiectul constă în reamenajarea unui spațiu abandonat într-un spațiu destinat activităților culturale. Noi am ales Mănăstirea Chiajna, și am făcut schițe, randari 3D și machete. Tot în 2019 am participat la Festivalul Luminilor de la Lyon, și am expus o lucrare de video mapping realizată în cadrul workshopului pentru studenți.

În 2021 am lucrat că video designer și lighting designer la trei spectacole de licență din UNATC, iar acestea s-au jucat la FITS Constanța, ID Fest Bacău, la Godot, și urmează să fie jucate la Fringe în București și la Teatrul Bulandra.

NEWSLETTER